#EchipaASK, partener al campanie Luna Asigurărilor de Locuințe

October 3, 2023

Daca este Octombrie, atunci este Luna Asigurărilor de Locuințe!

Cea de-a XI ediție a acestei campanii naționale dedicată asigurărilor de locuințe pornește de la întrebarea Ce-ar fi dacă…? și își propune, ca pe parcursul lunii octombrie, să aducă în atenția noastra, a tuturor, cele mai importante riscuri la care sunt supuse locuințele din România și cum le putem proteja prin asigurări. O campanie de informare și conștientizare privind rolul asigurărilor de locuințe și protecția financiară pe care acestea ne-o oferă.

Mai multe detalii puteți afla pe site-ul dedicat campaniei totuldespreasigurari.ro

Campania „Luna Asigurărilor de Locuinţe” este iniţiată de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se desfăşoară cu sprijinul UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România, UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România și a partenerilor societăți de asigurare și reasigurare, precum si societăți de brokeraj în asigurări.

November 19, 2025

#Votează Asigurarea de Răspundere civilă profesională a consultanților IT!

Suntem onorați să anunțăm că produsul nostru de Răspundere civilă profesională a consultanților IT a fost înscris la Gala Premiilor UNSICAR 2025, la două categorii importante: Cel mai Nou/Inovativ Produs de Asigurare și Cel mai bun produs de asigurări generale. În acest an votul publicului contează la fel de mult ca votul juriului profesionist. Vă […]

Citește mai departe
November 3, 2025

#Asigurările noastre lucrează mai bine la pachet!

Toamna se adună…asigurările! Iar la noi, în acestă toamnă ecuația este 1+1 = -10%! Rezultat neașteptat, nu? Dar corect, pentru că asigurările noastre lucrează mai bine la pachet! SIMPLU. DIRECT. EFICIENT. Reducere de 10%, protecție extinsă prin pachetul de asigurări! În cazul în care clientul încheie două sau mai multe asigurări complementare (ex: garanții, CAR/EAR, […]

Citește mai departe
October 13, 2025

#Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe!

Campania Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe este la cea de-a 13-a ediție! Acasă e locul tău sigur. Până când natura îți “bate” la ușă. Într-o lume în care schimbările climatice aduc tot mai des fenomene extreme, a fi pregătit înseamnă a fi înțelept. Așadar, în această lună dedicată informării, fă-ți timp să te întrebi: […]

Citește mai departe

#Angajăm!#EchipaASK!

July 20, 2023

Dacă îți plac oamenii și știi să îi asculți, dacă îți plac provocările mici dar și provocările mari și știi cum și cât să le analizezi, dacă îți plac cifrele dar și cuvintele și știi cum să asiguri legăturile dintre ele, vino în echipa noastră!

Alege din oferta noastră actuală job-ul care ți se potrivește și trimite-ne CV-ul tău la adresa de email hr@asitokapital.ro

  • INSPECTOR SUBSCRIERE ASIGURARI DE GARANȚII – NIVEL SENIOR
  • INSPECTOR SUBSCRIERE ASIGURARI DE GARANȚII – NIVEL JUNIOR

#EchipaASK #ASKEchipa

November 19, 2025

#Votează Asigurarea de Răspundere civilă profesională a consultanților IT!

Suntem onorați să anunțăm că produsul nostru de Răspundere civilă profesională a consultanților IT a fost înscris la Gala Premiilor UNSICAR 2025, la două categorii importante: Cel mai Nou/Inovativ Produs de Asigurare și Cel mai bun produs de asigurări generale. În acest an votul publicului contează la fel de mult ca votul juriului profesionist. Vă […]

Citește mai departe
November 3, 2025

#Asigurările noastre lucrează mai bine la pachet!

Toamna se adună…asigurările! Iar la noi, în acestă toamnă ecuația este 1+1 = -10%! Rezultat neașteptat, nu? Dar corect, pentru că asigurările noastre lucrează mai bine la pachet! SIMPLU. DIRECT. EFICIENT. Reducere de 10%, protecție extinsă prin pachetul de asigurări! În cazul în care clientul încheie două sau mai multe asigurări complementare (ex: garanții, CAR/EAR, […]

Citește mai departe
October 13, 2025

#Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe!

Campania Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe este la cea de-a 13-a ediție! Acasă e locul tău sigur. Până când natura îți “bate” la ușă. Într-o lume în care schimbările climatice aduc tot mai des fenomene extreme, a fi pregătit înseamnă a fi înțelept. Așadar, în această lună dedicată informării, fă-ți timp să te întrebi: […]

Citește mai departe

#25 de ani de Asito Kapital!

July 10, 2023

Azi aniversăm Primii 25 de ani!
Fiecare dintre cei #25 de ani ai Asito Kapital a însemnat OAMENI, MUNCĂ, EMOȚII, PROVOCĂRI, OBSTACOLE, REUȘITE, PARTENERIATE.
Am învățat că EXCELENȚA nu este o ABILITATE, ci o ATITUDINE!

Vă mulțumim că ne-ați fost alături în primii 25 de ani!
Și continuăm ÎMPREUNĂ!

#EchipaASK
Ascultam. Analizam. Asiguram. #De25deani

November 19, 2025

#Votează Asigurarea de Răspundere civilă profesională a consultanților IT!

Suntem onorați să anunțăm că produsul nostru de Răspundere civilă profesională a consultanților IT a fost înscris la Gala Premiilor UNSICAR 2025, la două categorii importante: Cel mai Nou/Inovativ Produs de Asigurare și Cel mai bun produs de asigurări generale. În acest an votul publicului contează la fel de mult ca votul juriului profesionist. Vă […]

Citește mai departe
November 3, 2025

#Asigurările noastre lucrează mai bine la pachet!

Toamna se adună…asigurările! Iar la noi, în acestă toamnă ecuația este 1+1 = -10%! Rezultat neașteptat, nu? Dar corect, pentru că asigurările noastre lucrează mai bine la pachet! SIMPLU. DIRECT. EFICIENT. Reducere de 10%, protecție extinsă prin pachetul de asigurări! În cazul în care clientul încheie două sau mai multe asigurări complementare (ex: garanții, CAR/EAR, […]

Citește mai departe
October 13, 2025

#Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe!

Campania Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe este la cea de-a 13-a ediție! Acasă e locul tău sigur. Până când natura îți “bate” la ușă. Într-o lume în care schimbările climatice aduc tot mai des fenomene extreme, a fi pregătit înseamnă a fi înțelept. Așadar, în această lună dedicată informării, fă-ți timp să te întrebi: […]

Citește mai departe

Luna Asigurărilor de Locuințe

October 4, 2022

Și în acest an ne-am alăturat campaniei naționale Octombrie – Luna Asigurării Locuințelor. Aceasta campanie națională de informare și educare a populației cu privire la necesitatea asigurării locuințelor a ajuns la a X-a ediție.

„Crezi că ție nu ţi-se poate întâmpla? Mai gândește-te!” este tema ediției din acest an și urmăreşte să schimbe mentalitatea „mie nu mi se poate întâmpla” şi să atragă atenţia asupra celor mai importante riscuri care ameninţă casele românilor şi rolul asigurării locuinţei în reducerea impactului financiar al acestor riscuri.

Campania „Luna Asigurarilor de Locuinte” este initiata de APPA – Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor si se desfasoara cu sprijinul PAID Romania, UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania, FGA – Fondul de Garantare a Asiguratilor si UNSICAR – Uniunea Nationala a Societatilor de Intermediere si Consultanta in Asigurari din Romania și a partenerilor din piața de asigurări, societăți de asigurări și brokeri.

Mai multe detalii pe asigurarealocuintelor.ro

November 19, 2025

#Votează Asigurarea de Răspundere civilă profesională a consultanților IT!

Suntem onorați să anunțăm că produsul nostru de Răspundere civilă profesională a consultanților IT a fost înscris la Gala Premiilor UNSICAR 2025, la două categorii importante: Cel mai Nou/Inovativ Produs de Asigurare și Cel mai bun produs de asigurări generale. În acest an votul publicului contează la fel de mult ca votul juriului profesionist. Vă […]

Citește mai departe
November 3, 2025

#Asigurările noastre lucrează mai bine la pachet!

Toamna se adună…asigurările! Iar la noi, în acestă toamnă ecuația este 1+1 = -10%! Rezultat neașteptat, nu? Dar corect, pentru că asigurările noastre lucrează mai bine la pachet! SIMPLU. DIRECT. EFICIENT. Reducere de 10%, protecție extinsă prin pachetul de asigurări! În cazul în care clientul încheie două sau mai multe asigurări complementare (ex: garanții, CAR/EAR, […]

Citește mai departe
October 13, 2025

#Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe!

Campania Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe este la cea de-a 13-a ediție! Acasă e locul tău sigur. Până când natura îți “bate” la ușă. Într-o lume în care schimbările climatice aduc tot mai des fenomene extreme, a fi pregătit înseamnă a fi înțelept. Așadar, în această lună dedicată informării, fă-ți timp să te întrebi: […]

Citește mai departe

#Angajăm!

April 13, 2022

Dacă îți plac oamenii și știi să îi asculți, dacă îți plac provocările mici dar și provocările mari și știi cum și cât să le analizezi, dacă îți plac cifrele dar și cuvintele și știi cum să asiguri legăturile dintre ele, vino în echipa noastră!

Alege din oferta noastră actuală job-ul care ți se potrivește și trimite-ne CV-ul tău la adresa de email hr@asitokapital.ro

  • Subscriitor Asigurări de Garanții 
  • Inspector coordonator asigurări
  • Consilier juridic cu atribuții în domeniul conformității

#EchipaASK #ASKEchipa

November 19, 2025

#Votează Asigurarea de Răspundere civilă profesională a consultanților IT!

Suntem onorați să anunțăm că produsul nostru de Răspundere civilă profesională a consultanților IT a fost înscris la Gala Premiilor UNSICAR 2025, la două categorii importante: Cel mai Nou/Inovativ Produs de Asigurare și Cel mai bun produs de asigurări generale. În acest an votul publicului contează la fel de mult ca votul juriului profesionist. Vă […]

Citește mai departe
November 3, 2025

#Asigurările noastre lucrează mai bine la pachet!

Toamna se adună…asigurările! Iar la noi, în acestă toamnă ecuația este 1+1 = -10%! Rezultat neașteptat, nu? Dar corect, pentru că asigurările noastre lucrează mai bine la pachet! SIMPLU. DIRECT. EFICIENT. Reducere de 10%, protecție extinsă prin pachetul de asigurări! În cazul în care clientul încheie două sau mai multe asigurări complementare (ex: garanții, CAR/EAR, […]

Citește mai departe
October 13, 2025

#Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe!

Campania Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe este la cea de-a 13-a ediție! Acasă e locul tău sigur. Până când natura îți “bate” la ușă. Într-o lume în care schimbările climatice aduc tot mai des fenomene extreme, a fi pregătit înseamnă a fi înțelept. Așadar, în această lună dedicată informării, fă-ți timp să te întrebi: […]

Citește mai departe

Certificat ISO 9001:2015

January 25, 2022

În 2019 am obținut certificarea ISO 9001:2015, “polița de asigurare” a calității produselor și serviciilor noastre. Certificarea a însemnat pentru noi derularea unor procese de evaluare a resuselor, oportunităților dar și a punctelor vulnerabile interne și externe deopotrivă. Rezultatul a însemnat optimizarea resurselor și creșterea satisfacției clienților noștri.

Reînnoirea certificării la începutul acestui an a însemnat reconfirmarea angajamentului nostru pentru o dezvoltare coerentă și centrată pe calitate.

Ne dorim să oferim clienților noștri serviciile și produsele de asigurare de care au nevoie, cu profesionalism și respect.

November 19, 2025

#Votează Asigurarea de Răspundere civilă profesională a consultanților IT!

Suntem onorați să anunțăm că produsul nostru de Răspundere civilă profesională a consultanților IT a fost înscris la Gala Premiilor UNSICAR 2025, la două categorii importante: Cel mai Nou/Inovativ Produs de Asigurare și Cel mai bun produs de asigurări generale. În acest an votul publicului contează la fel de mult ca votul juriului profesionist. Vă […]

Citește mai departe
November 3, 2025

#Asigurările noastre lucrează mai bine la pachet!

Toamna se adună…asigurările! Iar la noi, în acestă toamnă ecuația este 1+1 = -10%! Rezultat neașteptat, nu? Dar corect, pentru că asigurările noastre lucrează mai bine la pachet! SIMPLU. DIRECT. EFICIENT. Reducere de 10%, protecție extinsă prin pachetul de asigurări! În cazul în care clientul încheie două sau mai multe asigurări complementare (ex: garanții, CAR/EAR, […]

Citește mai departe
October 13, 2025

#Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe!

Campania Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe este la cea de-a 13-a ediție! Acasă e locul tău sigur. Până când natura îți “bate” la ușă. Într-o lume în care schimbările climatice aduc tot mai des fenomene extreme, a fi pregătit înseamnă a fi înțelept. Așadar, în această lună dedicată informării, fă-ți timp să te întrebi: […]

Citește mai departe

Știi totul despre asigurări și câștigi!

November 22, 2021

Educația financiară ne privește pe toți!

Anul acesta ne alăturăm și noi campaniei de educație financiară „Ştii totul despre asigurări şi câştigi”. Campania se desfășoară în perioada 22 noiembrie – 17 decembrie 2021 și unul dintre obiectivele principale ale campaniei este acela de-a crește gradul de conștientizare a beneficiilor asigurărilor in viața noastră, a tuturor.

Campania este la a II-a ediție și este organizată de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, cu sprijinul UNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România şi UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România.

Toate detaliile campaniei le puteți găsi și pe site-ul dedicat campaniei www.totuldespreasigurari.ro

November 19, 2025

#Votează Asigurarea de Răspundere civilă profesională a consultanților IT!

Suntem onorați să anunțăm că produsul nostru de Răspundere civilă profesională a consultanților IT a fost înscris la Gala Premiilor UNSICAR 2025, la două categorii importante: Cel mai Nou/Inovativ Produs de Asigurare și Cel mai bun produs de asigurări generale. În acest an votul publicului contează la fel de mult ca votul juriului profesionist. Vă […]

Citește mai departe
November 3, 2025

#Asigurările noastre lucrează mai bine la pachet!

Toamna se adună…asigurările! Iar la noi, în acestă toamnă ecuația este 1+1 = -10%! Rezultat neașteptat, nu? Dar corect, pentru că asigurările noastre lucrează mai bine la pachet! SIMPLU. DIRECT. EFICIENT. Reducere de 10%, protecție extinsă prin pachetul de asigurări! În cazul în care clientul încheie două sau mai multe asigurări complementare (ex: garanții, CAR/EAR, […]

Citește mai departe
October 13, 2025

#Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe!

Campania Octombrie – Luna asigurărilor de locuințe este la cea de-a 13-a ediție! Acasă e locul tău sigur. Până când natura îți “bate” la ușă. Într-o lume în care schimbările climatice aduc tot mai des fenomene extreme, a fi pregătit înseamnă a fi înțelept. Așadar, în această lună dedicată informării, fă-ți timp să te întrebi: […]

Citește mai departe

Aniversare Asito Kapital

June 10, 2021

Anul acesta, în luna iulie, noi, ASITO KAPITAL, aniversăm 23 de ani. Știm că nu este o vârstă rotundă dar credem că e o vârstă importantă pentru o companie.

Aniversăm 23 de ani de parteneriate, 23 de ani de colaborări, 23 de ani de muncă, 23 de ani de provocări, 23 de ani de strategii, 23 de ani de polițe subscrise, 23 de ani de rapoarte, 23 de ani de întrebări, 23 de ani de soluții, 23 de ani de strângeri de mână, 23 de ani de zâmbete, 23 de ani de succese, 23 de ani ÎMPREUNĂ.

De aceea, ne-am propus ca timp de 23 de zile, pe pagina noastră de Facebook, să împărtășim cu voi, momente inedite, unele cunoscute, altele mai putin cunoscute din cei 23 de ani petrecuți impreună.

#23deaniin23dezile