#Treaz la volan! Editia a X-a!

July 1, 2025

De peste10 ani, campania „FII TREAZ la VOLAN!” vorbește despre siguranța rutieră și, deși numărul și consecințele evenimentelor rutiere grave este în scădere, este nevoie de mai mult. Avem nevoie, în continuare, de eforturi în această direcție: accidentele rutiere continuă să se producă, generând, în continuare victime, suferință și pagube materiale uriașe!

Fii și tu partener al campanie alături de #EchipaASK printr-o conduită corectă atunci când urci la volan!

Dacă, în anii anteriori, campania #treazlavolan a avut ca obiectiv să determine un comportament rutier responsabil, abordând teme distincte, de data aceasta, la cea de a X-a ediție, aducem în prim plan accidentul rutier, acel moment pe care niciun participant la trafic nu și-l dorește, dar către care conduce fiecare greșeală făcută, voit sau nu, în trafic.

Demersul „FII TREAZ LA VOLAN!” este iniţiat de APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor şi se derulează cu sprijinul BAAR – Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din RomâniaUNSAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România și UNSICAR – Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România și se desfăsoară în perioada 01 iulie – 31 august.

March 4, 2026

#Martie este Luna Asigurărilor de Sănătate

Timp, bani, energie. Sunt resursele pe care le gestionăm zilnic și pe care o problemă medicală neașteptată le poate consuma simultan. Plecând de la această realitate, campania națională Luna Asigurărilor de Sănătate ajunge în 2026 la a șaptea ediție cu un mesaj direct: resursele sunt limitate, alegerile contează, iar sănătatea depinde de fiecare dintre noi. […]

Citește mai departe
February 9, 2026

Conferința Provocări 2026 – Presiuni Economice. Stabilitate. Așteptări în Creștere

Pe 6 februarie 2026, liderii pieței de asigurări din România s-au reunat la conferința Provocări 2026 – Presiuni Economice. Stabilitate. Așteptări în Creștere, un dialog aplicat despre deciziile care vor defini industria asigurărilor în acest an. Conferința a conturat imaginea unei industrii care iese dintr-un 2025 dificil cu lecții clare: stabilitatea nu vine de la […]

Citește mai departe
January 30, 2026

Certificat ISO 9001:2015

Auditul anual de supraveghere desfășurat la începutul acestui an a reconfirmat sistemul de managementul calității ISO 9001:2015 implementat în companie încă din 2019. Evaluarea anuală verifică conformitatea proceselor interne ale companiei cu cerințele acestui standard, care acoperă domenii precum managementul riscurilor, relația cu clienții și îmbunătățirea continuă a serviciilor. Evaluarea anuală confirmă că procedurile noastre, […]

Citește mai departe